Oltchim, a 18-a victorie consecutivă în Liga Națională

Redactor:
Adina Oșan
Oltchim, a 18-a victorie consecutivă în Liga Națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a învins, miercuri, pe teren propriu, ocupanta locului secund Dunărea Brăila, cu scorul de 36-27 (19-20), într-un meci contând pentru etapa a XXI-a a Ligii Naționale.

Aflată la primul meci oficial, după eliminarea în semifinalele Ligii Campionilor, Oltchim a întâmpinat ceva probleme în a se impune în fața formației brăilene, antrenată de Ioan Băban. Ușor marcate de prezența scăzută a spectatorilor (aproximativ 300), jucătoarele vâlcene și-au dat drumul la joc cu greu, 3-5 (min. 6), 4-7 (9). „Liga Campionilor e Liga Campionilor, aici e altceva, haideți!”, le-a spus la time-out, supărat, antrenorul Radu Voina. Elevele sale au egalat în minutul 13, 9-9, preluând conducerea patru minute mai târziu, 12-11. În minutul 20, la scorul 16-13, extrema Iulia Curea (Oltchim) avea 8 goluri marcate, fiind principalul pericol pentru adversare, care au ripostat hotărâte (18-20, min. 28).

La pauză, tabela arăta 19-20, pentru ca debutul reprizei secunde să reprezinte și patru goluri consecutive pentru gazde, 23-20 (min. 34). Replica formației brăilene a venit și de această dată, 23-23 (min. 39), dar treptat Oltchim a pus stăpânire pe joc, 32-25 (min. 52), impunându-se apoi cu 36-27.

Celelalte meciuri din cadrul etapei a XXI-a se vor juca joi, după programul: Corona Brașov – SCM Craiova, CSM București – CSM Bacău, „U” Jolidon Cluj – HC Zalău, HCM Roman – HCM Baia Mare, Oțelul Galați – CSM Cetate Deva, Universitatea Neptun Constanța – CSM Ploiești.

Cu victoria de miercuri, Oltchim își consolidează poziția de lider, fiind neînvinsă în actuala stagiune, cu 36 de puncte, în 18 meciuri jucate. Campioana României mai are de disputat restanțele cu Universitatea Neptun Constanța, „U” Jolidon Cluj și HC Zalău. Dunărea Brăila este pe locul secund, cu 29 de puncte.
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×